duminică, 30 septembrie 2018
sâmbătă, 7 iulie 2018
Reţeaua OMCT şi proiectele sale la Salonul Internaţional de Carte
De cea mai originală lansarea de carte
s-a bucurat poeta Renata Verejanu,
care a fost susţinută de peste 20 de personalităţi,
care au vorbit ca despre cel mai mare poet contemporan.
Felicitări, doamnă preşedinte a OMCT.
P.S. Ca dovadă, volumul "POERUL DINTRE MILENII"
a obţinut unul dintre cele mai însemnate premii -
Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.
19-22 aprilie 2018,
Moldexpo, Chişinău
miercuri, 28 martie 2018
Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie
În magica seară dintre ani,
liderul Societăţii Civile, poeta, prozatoarea, publicista,
scenarista, regizorul, editorul, jurnalista...
sau, Omul de Cultură Renata Verejanu - lansează proiectul
Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie,
reunind oamenii de creaţie de pe toate meridianele.
La Congresul de constituire poetul Renata Verejanu
a fost aleasă preşedintele UIOC.
La 22 ianuarie 2018 UIOC a fost înregistrată
la Ministerul de Justiţie al Republicii Moldova.
La 24 ianuarie 2018 poeta Renata Verejanu,
Consiliul de Conducere şi primii membri
savurau bucuria creierii unei instituţii spirituale deosebite.
Serviciul de Presă al OMCT
poetul Renata Verejanu, liderul OMCT - OMUL ANULUI 2017
După o cavalcadă de evenimente produse
graţie Anului Renata Verejanu,
şi un alt şir de evenimente produse
cu prilejul frumoasei Aniversări, -
dar mai ales dorind să le mulţumească
la colegii de breaslă "pentru fapta lor eroică" -
Dumnezeu a decis că e timpul ca liderul OMCT,
renumita poetă Renata Verejanu
să primească Premiul OMUL ANULUI,
la categoriea "Poetul Dintre Milenii", -
premiul oferit de Compania TeleRadio-Moldova...
Felicitări, Distinsă Doamnă Preşedinte.
Boardul OMCT
în poze:
clipe de la decernarea Premiului Omul Anului,
la TV Moldova 1,
şi clipe de la O seară perfectă, PRO TV...
Câte o Conferinţă ştiinţifică la fiecare 5 ani...
Prima din Generaţia Dintre Secole (sintagma îi aparţine),
Renata Verejanu s-a bucurat de o Conferinţă Ştiinţifică
la Institutul de Filologie al AŞM în 2012,
aducând dovada că pe marginea operei sale
se poate de discutat foarte serios, la cel mai înalt nivel academic.
În 2017, la 31 octombrie, Poetul avu şi cea de-a doua
Conferinţă ştiinţifică în Sala de Conferinţe a Academiei de Ştiinţe a Moldovei...
Aici, colegii scriitori, doctori în ştiinţe, academicieni i-au zis
"poetul numărul UNU", care nu se aseamănă cu nimeni...
Poetul, deşi nu era deprinsă cu laudele,
nu şi-a pierdut echilibrul...
Peste câteva zile avea să vină
cu un proiect şi mai grandios...
Martor ocular
Abonați-vă la:
Postări (Atom)