vineri, 28 octombrie 2016

poeta Renata Verejanu, lider al Reţelei OMCT

Renata Verejanu

 Pe cât de groaznică a fost atitudinea regimului totalitar și a lingăilor acelui regim față de Poetul Renata Verejanu, pe atât de frumos Dumnezeu o ocrotea și-i oferea cele mai frumoase evenimente, fiind mereu prima în toate: de la Cenaclul ”Grai Matern” și până la Festivalul Internațional de Poezie – Renata Verejanu. După cartea "Până la dragoste"(1979), urmează o perioadă de 10 ani de intimidare, când nu a editat nici o carte, până la "Ofranda omeniei", apoi alţi 17 ani de marginalizare, după care poeta Renata Verejanu vine cu ”o ploaie de cărți” (M.Cimpoi) peste 50 de titluri de cărți de poezii, proză, opinii, portrete, pledoarii, maxime și cugetări, interviuri… în limba română, rusă și engleză, și atât de simplu și firesc își ocupă locul în ierarhia literară, loc pe care-l merita nu din 2009, ci din 1980 când a adus la editură (unică, a statului) cinci manuscrise de poezii și cinci de proză, cele de poezie fiind editate abia în 1989 în antologia de autor Ofranda omeniei, cu grafie chirilică, cele de proză abia acum poeta le pregăteşte pentru tipar.

 Conferința științifică ”Poeta Renata Verejanu promotoarea valorilor naționale în cultura și procesul educațional al tinerii generații”, desfășurată de Institutul de Filologie al AȘM (în sediul Academiei de Științe al Moldovei), eveniment de mare succes, or, pe materialele Conferinței a fost editat volumul ”Geniul invizibil al poeziei din Basarabia” (2012, 204 pagini). O adevărată surpriză e și cea mai originală Biobibliografie ”Poetul metaforei în flăcări – Renata Verejanu” editată de Biblioteca metropolitană B.P.Hașdeu,  –  evenimente ce încununează o tragică și frumoasă etapă din cariera literară a poetei. În același timp volumul antologic Ofranda omeniei trece cu demnitate frontiera Republicii Moldova, și este editat în haina sa firească la ed.TipoMoldova, Iași, în colecția Opera omnia.

 Cea de-a doua etapă din cariera literară a renumitei poete începe odată cu lansarea de către Academia Europeană a Societății Civile, în colaborare cu Institutul de Filologie al AȘM și Asociația Națională a Oamenilor de Creație din Moldova a Festivalului Internațional de Poezie – Renata Verejanu, care din 2014  se desfășoară în fiecare an, în perioada 1 martie - 1 septembrie. Iar Spectacolul de Gală și Decernarea Premiilor de la 1 septembrie e o frumoasă continuitate a sărbătorii ”Limba Noastră Română”, pentru care poeta a fost în echipa de șoc a renașterii naționale, pe linia întâi cu Cenaclul ”Grai Matern”. Interesant e că încheie șirul de evenimente Congresul Mondial al Eminescologilor, proiect al acad.Mihai Cimpoi.

 În ziua a doua a Festivalului Internațional de Poezie… în fiecare an se desfășoară câte un simpozion dedicat creației poetei Renata Verejanu:
  2014 - Simpozion-ul ”Renata Verejanu – poet de anvergură europeană”,
  2915 - Simpozion-ul ”Poetul metaforei în flăcări – Renata Verejanu”, 
2016 - Simpozion-ul ”Renata Verejanu – Poetul Dintre Milenii”.

 Promovarea personalităților chișinăunene, întâlnirile cu sălile arhipline de la licee, universități, biblioteci publice, case de cultură sau etapele locale, raionale, municipale la care este invitată protagonista Festivalului unic în spațiul românesc, - toate sunt adevărate sărbători ale Poeziei și Limbii Române.

 Prima autoare care se poate mândri cu trei antologii superbe: Ofranda omeniei, Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare, Poetul Dintre Milenii (600 pagini format A4), cu un festival internațional de poezie care-i poartă numele, unic în tot spațiul românesc prin etapele sale locale, raionale, municipale etc., cu conferințe științifice și simpozioane unde se discută opera poetei, cu LECŢIILE DESCHISE (la Palatul Naţional) și în fine, cu primele 6 volume de OPERE ALESE (din cele 33 volume preconizate spre editare).

(Material publicat în volumul antologic "Relief stelar", coordonator Maria Tonu (Canada), volum în care sunt reunite mari personalităţi din Moldova, România, Canada, Australia, SUA...)

  Renata Verejanu
  2016

  Renata Verejanu

  2011

Reporter AMP-Internaţional