luni, 3 august 2009

Comunicat de presă

Comunicat de presa
al Reţelei OMCT


Strategii, programe, implementari

Consiliul de Conducere al Reţelei OMCT în sedinţa sa de La mijlocul verii a făcut totalurile activitaţii pentru perioada septembrie 2008 – iulie 2009 a ONG-urilor din Reteaua OMCT.

Liderii ONG-urilor din Reteaua OMCT, prezenţi la reuniune, au subliniat, că în condiţii extrem de dificile din ţara unde OMCT îşi are cartierul general, când lupta pentru putere nimiceste orice iniţiativă paşnică ce apare în calea sa, şi distruge orice structură a Societăţii Civile ce nu-i este afiliată, orice structură ce se declară independentă de concepţiile puterii, prin diverse metode sufocă orice proiect ce nu-i aparţine - în asemenea condiţii a fost foarte dificil de existat, nemaivorbind de activat. Iar a avea succese în asemenea condiţii la realizarea unui sau altui proiect – este un act de eroism.

Implementarea unui numar impunător de proiecte de către ONG-urile din Reţeaua OMCT a scos în evidenţă o justiţie coruptă şi ura structurilor puterii pentru tot ce crează voluntarii neafiliaţi la aceste structuri.

Deşi toţi liderii de ONG-uri din Reteaua OMCT, staf-ul, directorii de proiecte şi programme, realizatorii acestor originale strategii au muncit doar pe munca de voluntariat – cele realizate lasa impresia ca asemenea activităţi (evenimente) puteau fi implementate doar cu surse financiare fabuloase. Implementarea unui număr imens de proiecte dovedesc un alt stil de activitate a ONG-urilor din Reteaua OMCT pe parcursul a 20 de ani de la inregistrarea şi implementarea primului proiect al OMCT.
Implementarea proiectelor de nivel local, naţional şi internaţional, şi a importante programe de lungă durată doar pe muncă de voluntariat - e dovada unor capacităţi manageriale de un înalt nivel, dar şi dovada unui stil de activitate unic şi deosebit de cel practicat de ONG-le naţionale si internaţionale. Este şi dovada unei daruiri de sine totale pentru binele comunităţii în care traiesc voluntarii OMCT, şi dăruirea muncii, sănătăţii şi timpului vieţii sale pentru prosperarea Europei.

Proiectele implementate pe muncă de voluntariat în această perioadă:

1.« Copiii Talentati spun NU !corupţiei », proiect lansat la 23.09.2008 – campanie de pledoarii si concerte contra corupţiei, desfasurate pe parcursul a şase luni în rândul elevilor şi studenţilor de la licee şi colegii din localităţile mun.Chişinău şi alte localităţi din Moldova,
2.Caravana Culturii Păcii şi Non-violenţei, septembrie 2008 - iulie 2009, a cuprins 7 ţări, un proiect multidimensional, cu debate, mese rotunde, pledoarii, spectacole…
3. Conferinta Europeană a Junilor Jurnalişti, 10-12 noiembrie 2008, Chişinău, au participat 3 ţări : Ucraina, România, Moldova,
4. Conferinta Transfrontalieră a Junilor Jurnalişti, au participat 7 ţări : Estonia, Ucraina, Romania, Belarus, Federaţia Fusă, Armenia, Moldova, 11-13 noiembrie 2008, Biblioteca Onisifor Ghibu, Chişinău,
5.Vocea copilului flămând, - Concert de binefacere, participanţi tineri din 7 ţări, şi 700 de binefeciari (Sala Mare a Uniunii Scriitorilor), 12 noiembrie 2008,
6. Marşul Voluntarilor pentru Drepturile Omului, în colaborare cu Casa Naţiunilor Unite din R.Moldova, 8 decembrie 2008, la crearea unhui lanţ viu au participat 1000 de voluntari (elevi de diferite vârste de la liceele şi colegiile din capitală) care au transmis mesajul lor Secretarului General ONU, proiect mediatizat intensiv,
7. Delegaţi la Congresul Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO (Federaţia din Moldova este unul dintre fondatori) 10-14 decembrie 2008, Paris, Franţa. Dna R.Verejanu, preşedintele FMACCU a fost aleasă în Comisia de conceliere.
8. “Reţeaua Naţională de Observatori Imparţiali” – training-uri (decembrie 2008-aprilie 2009), în colaborare cu Biblioteca O.Ghibu şi CNVVC. 100 de beneficiari.
9. « Consiliul Europei : structura şi activitate » (lecţii, seminare, training-uri de promovare a activităţii Consiliului Europei în rândul elevilor de la Licee şi Colegii, toate efectuate de Renata Verejanu pe gratis) decembrie 2008 - mai 2009,
10. Premiul «Omul Anului 2008 », activităţi şi parteneriat, martie 2009.
11. Ora Consiliului Europei, februarie –mai 2009, participnţi 500 de studenţi şi profesori, CNVVC,
12. Proiectul « Eu am dreptul a Munci, a Iubi, a Trăi…eu am derptul la alegeri libere şi corecte ». Monitorizarea Alegerilor Parlamentare de la 5 aprilie 2009 din R.Moldova (rapoarte prezentate la CEC şi, în engleză, la Consiliul Europei), februarie -iunie 2009
13. Aniversarea de 60 de ani ai Consiliului Europei, 100 de participanţi. Înmânrea Diplomelor celor mai activi voluntari şi promotori ai drepturilor omului şi ai activităţii Consiliului Europei. Eveniment desfăşurat la 5 mai 2009. Sala cu cămin a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
13. Ziua Presei Libere, 5 mai 2009 – difuzarea pe gratis a presei libere, editate de voluntarii de la OMCT.
14. Ziua Europei, 9 mai 2009 – apărarea voluntarilor care au monitorizat alegerile parlamentare de la 5 aprilie 2009.
15. Crearea şi intreţinerea a 20 de bloguri ale ONG-urilor din Reţeaua OMCT, şi blog-uri ale proiectelor de lungă durată, septembrie 2008 - iulie 2009,
16. Festivalul-Concurs Internaţional al Talentelor Lumii « Micul Prinţ », dedicat Aniversării de 60 de ani ai Consiliului Europei. Unul dintre cele mai originale dialoguri dintre culturi şi popoare din bazinul Mării Negre. Au participat 7 ţări. Peste 100 de participanţi direcţi, şi peste 5000 de beneficiari. 28 mai - 1iunie 2009. Partenri : Pretura sec.Ciocana,mun.Chişinău, Leograng Hotel & Convention Center, Hotelul « Zarea” şi membrii Juriului Internaţional.
17. Colectarea materialelor, a pozelor, paginarea şi procesarea, si editarea Revistei “Micul Prinţ”, unica revistă independentă, de o înltă ţinută artistică şi tipografică. Difuzarea tirajului de 1000 exemplare. Căutarea de sponsorizări locale pentru lucrările tipografice.
18. Editarea Ziarului “Copiii Europei”, primul şi unicul ziar al copiilor care se luptă cu corupţia.
19.Participarea activă la Salonul Internaţional de Carte, organizat la Biblioteca Naţională a Moldovei. Obţinerea Premiului special cu Revista « Micul Prinţ ».
20. Intreţinerea unei corespondenţe masive de peste 5000 de mesaje, scrisori, documente şi intreţinerea Internet-ului, septembrie 2008 - iunie 2009 în română, engleză, rusă, franceză, bulgară, italiană, spaniolă, portugeză, germană etc.
21. Consolidarea reţelei « Cluburile Consiliului Europei ». Crearea de noi structuri ale Societăţii Civile pentru tineret, gestionate de tineri, care promovează activitatea Consiliului Europei în rândul semenilor săi :
Clubul Consiliului Europei la CNVVC,
Clubul Consiliului Europei, Mingir, Hânceşti,
Clubul Consiliului Europei,Târgovişte,
Clubul Consiliului Europei, Dante Alighieri,
Clubul Consiliului Europei, Alecu Russo,
Clubul Consiliului Europei, V.Vasilache.
22. Asambleea în Deplasare a Tinerilor – Ambasadori ai Culturii Păcii,
23. Tânărul Anului – premiu pentru tinerii din toate ţările Europei, oferit de ONG-urile din Reţeaua OMCT (colectarea dosarelor, desemnarea juriului).
24. Consolidarea Agenţiei de Presă a Tinerilor Jurnalişti « AMP-Internaţional ».
25. Consolidarea activităţii Academiei Europene a Societăţii Civile,
26. Consolidarea activităţii Federaţiei din Moldova a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO (crearea de noi Cluburi, admiterea de noi membri).
26. Consolidarea activităţii Organizaţiei Mondiale a Copiilor Talentaţi.


Doar Renata Verejanu şi Dan Verejanu merg la “serviciu” nesalarizat zi de zi. Voluntarii-membri, lideri de ONG-uri, merg în afara orelor de studii sau de muncă.

ONG-urile din Reţeaua OMCT nu a monitorizat alegerile parlamentare anticipate din R.Moldova de la 29 iulie 2009. Motivul e că după monitorizarea alegerilor de la 5 aprilie 2009 Renata Verejanu, preşedintele Academiei Europene a Societăţii Civile şi Dan Verejanu, preşedintele Primului Club al Consiliului Europei (autorul proiectului « Cluburile Consiliului Europei ») sunt persecutaţi. Puterea a pus interdicţie familiei Verejanu (mamei şi fiului) la obţinerea paşapoartelor pentru străinătate. Voluntarii care au fondat o întregă reţea de noi structuri ale Societăţii Civile şi care au lansat şi implementat peste 100 de proiecte pe parcursul a 20 de ani - nu pot merge la reuniunile de la Strasbourg ale ONG-urilor cu statut participativ, nu pot participa la training-uri şi forum-uri din alte ţări, la filialele OMCT din afara frontierelor Moldovei.

Încredinţat spre difuzare
Agenţiei de Presă a Tinerilor Jurnalişti
« AMP-Internaţional »